Manifestarea cultural - științifică „Ziua Imnului Național - 29 iulie - Deșteaptă-te, române!” are ca scop prezentarea unuia dintre simbolurile cele mai importante ale oricărei țări.”Imnul este cântecul chemării la unitate care se identifică cu istoria neamului. Acesta a încununat pretutindeni marile victorii și a glorificat eroii țării. Uneori, imnul este strigăt de revoltă, glas de independență sau odă eroică de izbândă a poporului român. Imnul este cel care nu cunoaște granițe și este răspândit pretutindeni în lume. Imnul
„Deșteaptă-te, române!”,
simbol al unității Revoluției Române de la 1848, reprezintă sinteza valorilor şi a idealurilor poporului care îl cântă”, a declarat Ramona Mocanu, directorul Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui.În final, muzeograful Mihai-Cristian Șelaru va vorbi despre însemnătatea Imnului Național al României.