Permis de conducere fals, descoperit de poliţiştii de frontieră

Permis de conducere cu însemnele autorităților din Marea Britanie fals, descoperit la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, ce avea însemnele autorităţilor din Marea Britanie.
În data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 12.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, a oprit în trafic, pentru control, în localitatea de frontieră Şiviţa - judeţul Galaţi, un autoturism marca BMW, condus de cetăţeanul român B.G.M., în vârstă de 21 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Galaţi. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Marea Britanie. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce autovehicule” transmit polițiștii de frontieră gălățeni..
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











