Plăcintă către colonel IJSU: ”Ajunge! Nu vrem compromisuri, dar aveți oleacă de îngăduință!”

45081628_338687640027133_2513752875545395200_n
Directorii de școli din județul Vaslui au ajuns la exasperare cu privire la procedurile solicitate de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) în vederea obținerii autorizației privind securitatea la incendiu.
Aceștia reclamă la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui faptul că nu mai găsesc soluții pentru autorizarea PSI a clădirilor noi sau recent reabilitate, fiindu-le refuzată documentația în acest sens, din cauza constructorilor, care nu au ținut cont de proiectul tehnic.”Avem unități școlare bine realizate, care arată impecabil, de care avem mare nevoie, dar constructorul a greșit, nerespectând un centimetru. Vă rog să-mi spuneți dumneavoastră ce înseamnă un centimetru din 2 m. Dacă holul are 2 m lățime și a ieșit 1,99 m. Nu reușesc să înțeleg!”, a precizat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ, în cadrul unei ședințe de analiză a activității cu directorii de școli.De cealaltă parte, reprezentanții IJSU se apără și susțin că nu au nicio vină, iar legea trebuie respectată.”Cred că este o dezinformare totală. La Vladia, mergeți pe teren. Clădirea trebuia să fie la 6 m distanță față de cealaltă. Este o clădire din OSB. N-am mai găsit așa ceva. Paratrăznetul este așezat pe elemente combustibile, care în caz de un trăsnet ia foc singură clădirea. Constructorul nu a amplasat corect clădirea. E vina noastră?”, a susținut lt.col.Veronica Ursache, de la IJSU Vaslui.”Constructorii se plâng că sunt prea înalte aceste standarde, prea multe exigențe și că nu le pot îndeplini, orice ar face”, a completat șefa învățământului vasluian.”Este legea 10, a calității în construcții, care prevede că orice executant trebuie să respecte proiectul tehnic. Nicidecum să facă rabat de la proiectul tehnic. Dacă pe timpul derulării investiției se confruntă cu o situație, este obligat să aducă la cunoștință. Nu sunt standarde înalte, nu sunt făcute de IJSU, sunt standarde pe care noi verificăm dacă proiectantul și constructorul le execută conform legii. Nu este vina noastră. Cred că nu se știe unde este greșeala: ori la partea de proiectare, până la aviz, iar după aceea se dau zeci de dispoziții în șantier, contrar reglementărilor tehnice și de asta se ajunge în situația respectivă. Se ajunge în situația respectivă, pentru că încercăm să schimbăm, ca să mai scadă valoarea investiției. Nu e vina noastră. Noi urmărim respectarea reglementărilor. Vina este a celui care finanțează, și a fost și cazul ISJ, să aibă diriginte de șantier, care să respecte întocmai legea, pentru că de asta este plătit, și să urmărească întreaga lucrare”, a replicat reprezentantul IJSU.FOTO




Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














