PS Ignatie a primit Diploma de excelență din partea Crucii Roșii Bavareze

Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, alături de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, au oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Negreşti, Protopopiatul Vaslui.
Preasfințitul Ignatie a mulțumit Înaltpreasfințitului Serafim pentru toate lucrurile foarte frumoase pe care le face pentru cei în nevoi, și pentru parteneriatul dintre Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei și Episcopia Hușilor, Înaltpreasfinția Sa oferind în această zonă, de mai mulţi ani, numeroase ajutoare şi burse pentru sprijinirea copiilor aflaţi în risc de abandon şcolar. 350 de copii proveniţi din familii defavorizate primesc lunar echivalentul a 30 de euro pentru acoperirea cheltuielilor legate de şcolarizare.
Înaltpreasfințitul Serafim a venit la Negrești însoțit de președintele Crucii Roșii Bavareze, Michael Raut. Domnia Sa a oferit Diploma de excelență Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, pentru activitățile filantropice derulate în Episcopia Hușilor.
În după-amiaza aceleiași zile, Părintele Episcop Ignatie, însoțit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și de Michael Raut, au vizitat Spitalul închis de la Negrești, evaluând condițiile din cadrul acestuia și posibilele soluții în ceea ce priveste funcționarea lui.
De asemenea, au vizitat mai multe familii nevoiașe din satele Poiana, Cioatele și Buda, iar Părintele Episcop Ignatie a oferit, în dar, Parohiei Poiana și bisericilor filiale componente, Valea Mare și Cioatele, Sfântul Antimis.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











