Șoferi sancționați de polițiștii vasluieni

IMG-20190418-WA0001
Polițiștii rutieri și cei de la ordine publică au desfășurat, la nivelul județului Vaslui, o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă în traficul rutier şi întărirea disciplinei rutiere. La acţiunea coordonată de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au participat şi poliţişti din judeţele limitrofe: Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ şi Vrancea.
Scopul acţiunii a fost prevenirea evenimentelor rutiere şi conştientizarea tuturor categoriilor de participanţi la trafic cu privire la riscurile la care se expun ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie.În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit pentru control aproximativ 1.350 de vehicule şi au testat alcoolscopic 270 de persoane. Urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 930 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 360.000 lei, cele mai multe dintre acestea pentru depășirea limitei legale de viteză (539). În ceea ce priveşte categoriile de participanţi la trafic, 855 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto, 31 conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală, 24 pentru abateri ale biciliștilor și 9 în cazul pietonilor.De asemenea, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere, pe numele conducătorilor auto fiind întocmite dosare de cercetare penală.Ca măsuri complementare la sancţiunile contravenţionale aplicate, polițiștii au reţinut 45 permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice au fost reţinute 13 certificate de înmatriculare.Astfel de acțiuni vor fi continuate de polițiști, pentru prevenirea producerii unor evenimente negative pe şosele.
Citește și:
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











