Trei braconieri depistaţi la Bumbăta

DSC_0109
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au început cercetările cu privire la trei bărbaţi depistaţi în zona de responsabilitate la vânătoare fără să deţină permisul sau autorizaţia necesară.
În data de 14 octombrie a.c., în jurul orelor 19.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat, pe raza localității Bumbăta, comuna Vetrișoaia, un autovehicul care se deplasa cu luminile stinse, dinspre frontieră spre comunicaţia DN24A către staţia ITA Șipot Bumbăta, pe drumul neamenajat de pe marginea canalului principal de irigaţii.Colegii noștri au procedat la interceptarea autovehiculului marca Honda și la legitimarea persoanelor, stabilind că acesta era condus de cetățeanul român M.C., în vârstă de 44 de ani, care era însoțit de F.C. și M.L., cetățeni români, ambii în vârstă de 31 de ani. La verificarea sumară a autovehiculului colegii noștri au observat pe bancheta din spate patru arme de vânătoare. Cu privire la cele constatate, cei trei au declarat că au fost la vânătoare și că nu au împușcat nimic.În momentul în care colegii noștri au solicitat prezentarea autorizaţiei de vânătoare şi a permiselor de membru vânător, a permiselor de port armă şi talon/certificat, cei trei bărbați au motivat că nu au respectivele documente asupra lor, fapt pentru care au fost conduși, împreună cu autovehiculul la sediul sectorului, pentru continuarea cercetărilor.Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit pe lângă cele patru arme de vânătoare, 129 cartușe de vânătoare, un iepure (ascuns într-o haină de vânătoare) și o vulpe - ambele animale moarte prin împușcare.De asemenea, în urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că F.C. și M.L. au autorizaţie de vânătoare valabilă pe fondul de vânătoare Pojorăni pentru recoltarea mai multe specii de vânat, printre care şi vulpi, dar nu şi iepuri, în timp ce M.C. nu a putut prezenta un document valabil care să-i ateste dreptul de a vâna.Cu privire la cele constatate, cei trei au declarat că au vrut să testeze una din arme, efectuând mai multe trageri cu ea asupra unei vulpi aflate la o distanţă de 50 m. În momentul în care s-au apropiat să ridice vânatul, au constatat că lângă vulpe se află şi un iepure, mort tot prin împuşcare. Astfel, F.C. a ridicat cele două animale vânate şi le-a introdus în bena autovehiculului marca Honda.Cei trei bărbaţi au fost informaţi că vor fi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj (F.C.), complicitate la infractiunea de braconaj (M.L.) şi transportul vânatului găsit împuşcat ori tranşat în teren (M.C.).Dosarul a fost înaintat prin unitatea de parchet catre I.P.J. Vaslui, Serviciul A.E.S.P., spre competentă soluţionare.



Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











