UE A APROBAT AJUTOARE DE DOUĂ MILIARDE DE LEI PENTRU FERMIERII ROMÂNI AFECTAŢI DE SECETĂ SEVERĂ

UE A APROBAT AJUTOARE DE DOUĂ MILIARDE DE LEI PENTRU FERMIERII ROMÂNI AFECTAŢI DE SECETĂ SEVERĂ
Schema este deschisă producătorilor agricoli
Comisia Europeană a aprobat, joi, o schemă de ajutor de stat a României în valoare de două miliarde de lei (400 milioane de euro), având drept scop despăgubirea fermierilor pentru pagubele suferite din cauza secetei severe în perioada septembrie 2023-august 2024, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Schema este deschisă producătorilor agricoli, care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă, pentru 39 de culturi (precum grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb). Pentru a beneficia de ajutoare, producătorii agricoli trebuie să fi pierdut cel puţin 30% din culturi în perioada cuprinsă între toamna lui 2023 şi vara lui 2024 din cauza secetei.
Conform schemei aprobate de Executivul comunitar, ajutoarele vor fi sub forma unor granturi directe. Sprijinul este de maximum 1.000 de lei (200 de euro) pentru fiecare hectar în cazul unor pierderi de 100%, şi nu va depăşi 30% din costurile eligibile. Ajutoarele vor fi acordate până la data de 31 decembrie 2024.
Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
AGERPRES
Citește și:
- 16:45 - Trump transmite că Iranul poate participa la Cupa Mondială. Anunțul făcut de șeful FIFA
- 16:00 - Rusia, acuzată că încearcă să influențeze alegerile din Ungaria în favoarea partidului lui Viktor Orbán
- 15:44 - Acord militar „uriaș” în pregătire: Arabia Saudită vrea arme din Ucraina pentru a contracara dronele iraniene
- 14:51 - Care sunt obiectivele lui Trump în războiul din Iran. Experții spun că planul ridică mai multe întrebări decât răspunsuri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











