Vasluiul va avea paradă militară de 1 decembrie

parada militara
După mai multe discuții cu Ministerul Apărării Naționale și Statul Major al Armatei Române, Vasluiul va avea paradă militară de amploare de Ziua Națională.
Prefectul Eduard-Andrei Popica susține că a fost un efort comun al autorităților, pentru ca evenimentul de 1 Decembrie să fie unul demn pentru anul Centenar.”De trei luni de zile am făcut nenumărate adrese către Ministerul Apărării şi în susţinere am fost la două întrevederi cu fostul ministru al Apărării. Exista un ordin al comandantului statului major care spune că parade militare nu se fac decât în municipiile unde există garnizoane militare. Am încercat să combat prin adrese explicative şi acest ordin, mergând cu domnul deputat Solomon, cu doamna senator Creţu şi cu domnul viceprimar Cazacu la factorii decidenţi, la Bucureşti, pentru a-i convinge că nu e posibil ca în municipiul reşedinţă de judeţ, în an centenar să fie doar o paradă militară simplă. În cele din urmă, am reuşit, astfel că de 1 Decembrie, în municipiul Vaslui va avea loc o paradă de anvergură cu tehnică militară”, a precizat prefectul de Vaslui.Manifestările de 1 Decembrie vor începe la ora 10, la statuia domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt din Piaţa Civică, unde autorităţile locale şi judeţene vor susţine discurcuri de omagiere a eroilor neamului. Ceremonia va fi urmată de parada militară.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














