Vehicule radiate din circulaţie, descoperite în trafic de polițiștii de frontieră din Vama Albiţa

albita
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la trei bărbaţi care au fost depistaţi, în trafic, la volanul unor autoturisme scoase din circulație.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, trei cetățeni străini, cu vârste cuprinse între de 22 şi 45 de ani, conducând un autoturism marca Toyota Auris, înmatriculat în Spania, un autoturism marca Renault Megane Scenic, înmatriculat în Belgia, respectiv, un autoturism marca Mercedes C200, înmatriculat în Germania.La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru mașinile în cauză, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că cele trei autoturisme erau radiate de autoritățile din Spania, Belgia, respectiv Italia.Totodată, în urma cercetărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că certificatul de înmatriculare prezentat la controlul de frontieră pentru autoturismul marca Mercedes C200 figurează ca fiind furat la data de 18.09.2019, semnalare introdusă de autorităţile din Germania şi că numerele de înmatriculare aplicate pe acest autoturism sunt atribuite unui autoturism marca BMW, care a fost radiat din circulaţie la data de 15.05.2019.În cele trei cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat,
la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.Totodată, menționăm că asupra persoanei care conducea autoturismul Mercedes C200, se efectuează cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare
şi
uz de fals.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














