Vremea 15 decembrie - O săptămână cu ploaie, lapoviță și ninsoare

Vremea 15 decembrie - O săptămână cu ploaie, lapoviță și ninsoare
La munte, cerul va avea înnorari şi pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe
Vremea se menține una închisă cu ploi și chiar ninsoare.
Astazi, cerul va avea înnorãri şi mai ales seara vor fi precipitaţii mixte în regiunile sud-estice şi pe arii restrânse în restul teritoriului. La munte local va ninge. Izolat vor fi condiţii de formare a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri în sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea şi la munte, cu viteze mai mari pe litoral şi în zona înalta a Carpaţilor Meridionali şi de Curbura, unde rafalele vor depaşi 60...70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 7 grade.
In Bucuresti, vremea va fi închisa şi trecator va fi posibil sa ploua slab. Vântul va sufla slab pâna la moderat. Temperatura maxima va fi de 3...4 grade. La munte, cerul va avea înnorari şi pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub forma de ninsoare. Vântul va avea intensificari temporare, cu vitezele cele mai mari în zona înalta a Carpaţilor Meridionali şi de Curbura, unde rafalele vor depaşi 60...70 km/h. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţa de intervalul anterior.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










