Ziua Culturii Naționale, marcată de ISJ Vaslui

gabriela placinta
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a ținut să marcheze Ziua Culturii Naționale printr-un mesaj de suflet adresat dascălilor din județ.
Gabriela Plăcintă, șefa învățământului vasluian, le-a cerut dascălilor să contribuie la afirmarea în spațiul universalității a identității lingvistice și culturale a românilor.”Ziua Culturii Naționale este unul dintre acele momente în care trăim sentimentul limbii române curate și expresive, iubirea de neam, de patrie și dorina de a redescoperi istoria, tradițiile, miturile, doinele și baladele ce poartă virtuțile vechimii, folclorul ca expresie a existenței naționale, natura spațiului mioritic privind peste vârfuri la universurile succesive sau visând un vis ferice. Și pentru că toate acestea/Trebuiau să poarte un nume,/Un singur nume,/Li s-a spus/Eminescu, după cum definește Marin Sorescu grandoarea unui univers de care ne apropiem cu timiditate, dar și cu un dor de nemărginit, cu dorul de a descoperi esența sufletului românesc. Nu putem decât să ne mândrim că unul dintre argumentele existenței noastre este Eminescu. La mulți ani, întru veșnicia culturii române!”, a precizat Gabriela Plăcintă.Elevii și dascălii vasluieni nu l-au uitat pe Mihai Eminescu nici în acest an, marcând cei 169 de ani de la naşterea sa prin organizarea unor serie de activități cultural-artistice.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














