ZIUA VETERANILOR, MARCATĂ PRIN CEREMONII MILITARE ŞI RELIGIOASE

ZIUA VETERANILOR, MARCATĂ PRIN CEREMONII MILITARE ŞI RELIGIOASE
În perioada 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii
Ministerul Apărării Naţionale organizează luni, cu prilejul Zilei Veteranilor, ceremonii militare şi religioase la Bucureşti şi în garnizoanele din țară.
În Capitală, de la ora 11:00, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, vor fi depuse coroane de flori şi va fi înmânat Drapelul de luptă Comandamentului Componentei Terestre „General Alexandru Cernat”, anunță MApN .
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11:00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul (post mortem) Iosif Silviu Fogaraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.
În perioada 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 200 au fost răniţi.
Comandamentul Componentei Terestre „General Alexandru Cernat”este o structură de comandă de nivel tactic a Statului Major al Forţelor Terestre. De la înfiinţare (1 noiembrie 2003) şi până în prezent, Comandamentul a dezvoltat un cadru structural adecvat care susţine realizarea interoperabilităţii funcţionale cu structuri de tip comandament (naţionale şi multinaţionale) dislocate pe teritoriul naţional, în context aliat, coaliţie sau cooperare bilaterală.
Citește și:
- 08:01 - Guvernul pregătește noi curse de repatriere pentru românii blocați în Orientul Mijlociu, anunță Ilie Bolojan
- 07:55 - Trump îl ironizează pe Keir Starmer după atacurile din Golf: „Vine după ce am câștigat deja”
- 07:51 - Viktor Orban cere explicații privind vehiculele unei bănci ucrainene oprite în Ungaria
- 20:54 - Viktor Orbán, mesaj dur pentru Volodimir Zelenski: „La maghiari nu funcţionează asemenea metode”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











