Diana Șoșoacă, în Rusia, la o întâlnire cu mâna dreaptă a lui Putin, Dmitri Medvedev

Diana Șoșoacă, în Rusia, la o întâlnire cu mâna dreaptă a lui Putin, Dmitri Medvedev
Europarlamentarul român a pledat pentru schimbarea paradigmei diplomatice
Senatoarea Diana Șoșoacă stârnește noi controverse după vizita sa în Rusia. Aceasta susține că s-a întâlnit Vladimir Putin, iar apoi a purtat discuții cu influentul Dmitri Medvedev, fost premier și președinte al Federației Ruse în mai multe rânduri, și un apropiat al lui Putin.
Europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a participat la o reuniune restrânsă de nivel înalt la Moscova, prezidată de Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.
Evenimentul, la care a fost prezent și Pierre de Gaulle, nepotul generalului francez Charles de Gaulle, s-a concentrat pe analiza conflictelor globale — militare, sociale, economice și morale — în scopul identificării unor soluții bazate pe dialog și diplomație parlamentară.
În intervenția sa, europarlamentarul român a pledat pentru schimbarea paradigmei diplomatice, solicitând un comportament bazat pe normalitate, respect și principii reale, nu doar pe formule diplomatice formale. Diana Șoșoacă a accentuat ideea că diplomația trebuie să revină la misiunea ei esențială de a acționa în numele popoarelor și pentru popoare, ascultând și conducând în baza voinței celor care au încredințat votul.
Șoșoacă spune că discursul său a fost apreciat de Dmitri Medvedev, care l-a calificat drept „brilliant speech” (discurs genial). În semn de respect și apreciere, Medvedev a făcut un gest considerat remarcabil în contextul protocolului strict, alegând să stea alături de Diana Iovanovici-Șoșoacă în fotografia oficială și interacționând direct cu aceasta.
Participarea la această reuniune subliniază, conform surselor, rolul activ al României în dialogul internațional prin vocea europarlamentarului Șoșoacă, reafirmând importanța diplomației parlamentare în arhitectura geopolitică actuală.
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News











