Vasluian, în cursa pentru Mr. Univers la culturism

emilian stirbu1
Emilian Știrbu se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru participarea la concursul internațional de culturism ”Mr.Univers”, ce va avea loc pe 13 octombrie, în Italia.
Vasluianul are un moral bun înaintea puternicului concurs, după ce s-a clasat pe locul 2 la Trofeul Hercule, o competiție internațională de tradiție, care a avut loc la Băile Herculane și unde au concurat sportivi din România, Serbia, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia, Austria, Ucraina, Rusia.”Am participat la categoria culturism seniori, +95 kg, internațional. Am fost singurul român din categorie. A fost foarte greu să rămân în kilogramele categoriei, pentru că drumul e lung, 600 km, și e foarte greu sa păstrezi kilogramele. Dar am reușit, m-am mobilizat între unguri și am reușit. Locul 2, la a patra participare consecutivă, reprezintă o performanță. Sunt foarte mulțumit de formă, evoluție și rezultat”, a spus Emilian Știrbu.Înainte de participarea la Mr.Univers, în perioada 5-7 octombrie, lotul Vasluiului va fi prezent la Campionatul Național de fitness și culturism, juniori și master, de unde speră să revină cu titluri naționale.

Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Vaslui și pe Google News














