Două atenționări de Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii au fost emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) marți, 21 mai, pentru mai multe județe.

Potrivit ANM, prima atenționare de Cod galben este valabilă în intervalul marți, 21 mai, ora 16:00 – miercuri, 22 mai, ora 10:00, în județele: Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Olt și Dolj.

„Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și sudul Crișanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.”, a transmis ANM.

Cea de-a doua atenționare de Cod galben, pentru aproape jumătate de țară

Cea de-a doua atenționare de Cod galben de ploi va fi valabilă în intervalul miercuri, 22 mai, ora 10:00 – joi, 23 mai, ora 10:00, în următoarele județe: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, intergral, și Bihor și Arad, parțial.

„În Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.”, au trabsmis meteorologii.

Aceștia au adăugat că manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

Articolul precedentVal de intoxicații cu ciuperci otrăvitoare! Urgențele spitalelor sunt pline
Articolul următorIncident șocant în Parlament: doi deputați s-au BĂTUT!