Şase persoane au fost reţinute de procurori într-un dosar în care sunt acuzate, printre altele, de trafic de minori şi viol, a informat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus, miercuri, reţinerea a şase persoane şi măsura controlului judiciar faţă de alte două, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, în formă continuată, trafic de minori, în formă continuată, act sexual cu un minor, în formă continuată, şi viol săvârşit asupra unui minor.

În urma percheziţiilor efectuate miercuri în Capitală au fost identificate şi ridicate sume de bani în lei şi euro, carduri bancare, o armă neletală, un laptop şi o unitate PC, mai multe telefoane mobile, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.

În cursul zilei de joi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor reţinuţi, pentru o perioadă de 30 de zile, precizează DIICOT.

Conform procurorilor, cercetările efectuate în cauză au relevat că, în perioada 2019 – iulie 2024, un număr de opt persoane (majoritatea aflate în relaţii de rudenie) au constituit pe raza municipiului Bucureşti un grup infracţional în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate, printre care şi o minoră în vârstă de 13 ani, atât pe teritoriul României, cât şi al Marii Britanii.

„Din probele administrate a rezultat că, sub coordonarea liderului grupului infracţional organizat, membrii au recrutat mai multe persoane vulnerabile, pe care le-au controlat, supravegheat şi însoţit în locurile alese pentru practicarea prostituţiei (situate pe teritoriile ambelor state). De asemenea, au racolat clienţi prin intermediul unor anunţuri publicate pe site-urile de profil, stabilind totodată tarifele serviciilor oferite şi modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracţională au fost colectate de liderul grupului infracţional şi ulterior împărţite cu ceilalţi suspecţi”, arată anchetatorii.

Anchetatorii mai menţionează că liderul grupării criminale organizate ar fi recrutat minora în vârstă de 13 ani la acel moment prin inducere în eroare şi profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate cauzată de vârstă, lipsa experienţei şi o situaţie familială tensionată, pe care ar fi transportat-o şi cazat-o la diferite adrese din Bucureşti şi, ulterior, în Marea Britanie, determinând-o să practice prostituţia.

Bărbatul şi-ar fi însuşit integral sumele de bani obţinute de către persoana vătămată minoră, indică DIICOT. „De asemenea, a sprijinit un alt membru al grupului infracţional să exploateze sexual o altă victimă minoră (14 ani) şi au întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu persoanele vătămate minore”, completează procurorii.

AGERPRES

Articolul precedentCREȘTERE SEMNIFICATIVĂ A APELURILOR LA 112 PRIVIND PREZENȚA URȘILOR ȘI POSIBILE ATACURI
Articolul următorRAFILA: „GUVERNUL A ALOCAT 1,9 MILIARDE DE LEI PENTRU MAI MULTE PROGRAME DIN SĂNĂTATE”