Ministerul român de Externe a confirmat, luni dimineață, că trupul lui Cristian Molnar, românul disăprut în apele învolburate ale râului Natisone pe 31 mai, a fost găsit.

„În continuarea informațiilor referitoare la victimele accidentului petrecut la 31 mai 2024, în care trei persoane de cetățenie română au dispărut în apele fluviului Natisone, regiunea Friuli Venezia Giulia din Republica Italiană (două fiind ulterior găsite decedate) și în contextul informațiilor publicate în presa italiană cu privire la găsirea unui trup neînsuflețit în apele râului Natisone, provincia Udine, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste a contactat în regim de urgență autoritățile italiene competente, în vederea confirmării informației și a obținerii de detalii suplimentare cu privire la identitatea și cetățenia persoanei decedate.

Astfel, autoritățile italiene au comunicat reprezentanților oficiului consular că persoana decedată este cetățean român, iar rezultatele anchetei confirmă faptul că aceasta este cea de-a treia victimă a accidentului menționat anterior.

Consulatul General al României la Trieste este în contact cu membrii familiei persoanei decedate fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor, inclusiv prin eliberarea certificatului de deces și sprijinirea repatrierii trupului neînsuflețit”, a informat, luni, Ministerul de Externe.

Trupul tânărului român dispărut la viitura din Italia, acum 3 săptămâni, a fost găsit duminică

Găsirea corpului a fost posibilă datorită scăderii nivelului apei. Trupul neînsuflețit a fost descoperit nu departe de locul unde se aflau corpurile celor două prietene ale sale, Patrizia și Bianca.

Căutările au fost neîntrerupte de la data dispariției celor trei. În zilele imediat următoare tragediei, au fost recuperate cadavrele celor două fete. 

Cristian Molnar, un tânăr de 25 de ani, se afla alături de două prietene, Patrizia Cormos (20 de ani) și Bianca Doros (23 de ani), în albia râului pentru a face fotografii. Din cauza ploilor abundente, nivelul apei a crescut rapid, luându-i pe toți trei pe neașteptate.

Trupurile neînsuflețite ale celor două fete au fost repatriate și înmormântate în Satu Mare.

 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentVreme 24 iunie. O nouă zi caniculară
Articolul următorCNAIR impune noi restricții de circulație pe mai multe drumuri și șosele din cauza caniculei