Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabilă, duminică şi luni, în 12 judeţe şi municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34 – 37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei.

Sunt vizate de atenţionarea meteorologică judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Ilfov, Călăraşi şi Capitala.

Caniculă şi disconfort termic accentuat vor fi duminică (28 iulie) şi în Banat, Crişana, estul Munteniei, în Moldova şi pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35 -36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăşi 32 -33 de grade, precizează ANM.

Imagine

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorJO PARIS 2024: PROGRAMUL COMPETIȚIONAL AL TRICOLORILOR | LUNI, 29 IULIE