În Episcopia Hușilor continuă proiectul misionar pentru tineri „Copilărie și credință”, derulat de către voluntarii Asociației „JoyCamps Romania”, cu sprijinul Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, a primăriilor și școlilor din localitățile beneficiare.
Astfel, în perioada 07-10 august 2019, în comuna Pușcași, lângă municipiul Vaslui, 100 de copii și tineri, cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani se bucură de o altfel de vacanță de vară.
Tabăra rurală cuprinde activități diverse: ateliere tematice de arc, muzică, prim ajutor, dans, spirtualitate, comunicare și bune maniere, drumeție, vânătoare de comori, concurs de bătut toaca și mult așteptatul foc de tabără.
”Este foarte important să lărgim aria de desfășurare a activităților misionare în Episcopia Hușilor, deoarece în fiecare sat sau oraș unde mergem cu echipa JoyCamps, aflăm copii dornici de joc, de deconectare de la lucrurile obișnuite, de la acea rutină obositoare. Noi venim și unim latura educativă nonformală cu latura spirituală și încercăm să răscolim un pic satele, să simtă spiritul ludic al copiilor și tinerilor, să ne unim în fapte bune, în educație și în valorile perene, care ne apropie unii de alții și de Hristos Domnul”, a declarat Marian Rugină, coordonatorul Asociației „JoyCamps Romania”.
Parohia Pușcași este sprijinită în acest demers de Primăria Comunei Pușcași și de Școala Gimnazială din localitate.