O echipă de pirotehniști a fost solicitată astăzi să intervină în cimitirul Eternitatea din Bârlad, după ce în zonă au fost găsite elemente de muniție. Cel mai probabil acestea au fost găsite de groparii care săpau un mormânt.

„Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Podul Înalt al Județului Vaslui a intervenit cu autospeciala pirotehnică, în municipiul Bârlad, în cimitirul „Eternitatea”, pentru degajarea și asanarea unor elemente de muniție.

După o muncă peste 4 ore, pirotehniștii vasluieni au scos la suprafață 19 proiectile (perforante și explozive), 11 gloanțe și 2 (două) cartușe”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

Toate elementele găsite sunt din al doilea război mondial și urmează a fi transportate în vederea depozitării și mai apoi, a neutralizării.

Articolul precedentConducea un ansamblu rutier, deşi nu avea acest drept
Articolul următorSimpozion național: „Monahismul în cadrul Episcopiei Hușilor – trecut, prezent, viitor”, la Mănăstirea „Alexandru Vlahuță”