În seara zilei de 29 septembrie a.c., polițiștii rutieri vasluieni au desfășurat, la nivel județean, activități pentru creșterea siguranței traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere.
Pe parcursul a opt ore, în intervalul orar 18.00-02.00, polițiștii rutieri vasluieni au fost prezenți cu efective sporite, îndeosebi pe drumurile publice din municipiile Vaslui, Bîrlad și Huși, ocazie cu care au constatat 1 infracțiune de conducere a unui autovehicul de către o persoană cu alcoolemie peste limita legală și au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere, cu o valoare totală de 23. 510 lei.
Au fost testați cu aparatul alcool-test 306 de conducători auto, poliţiştii reținând 1 permis de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice și 11 certificate de înmatriculare.