Peste 60 de persoane au murit în atacul terorist ce a avut loc în timpul unui concert pro-Putin, la Moscova. Atacatorii inarmați cu mitraliere au luat cu asalt mulțimea, iar apoi au incendiat acoperisul clădii pe unde oamenii au incercat să fugă. Gruparea Teroristă siriană Statul Islamic a revendicat atacul și a anunțat că luptătorii jihadiști au reușit să se întoarcă la bazele lor pentru a plănui si alte lovituri. 

Peste 60 de morți și peste 200 de răniți – acesta este ultimul bilanț în urma atacului terorist de la Moscova. În același timp, numărul victimelor ar putea să crească pentru că mulți răniți sunt în stare gravă. 

Medicii ruși au făcut un apel la populație să doneze sânge pentru a-i ajuta pe cei care sunt în stare critică.

Imagine

Teroriștii au luat cu asalt mall-ul Crocus, de la periferia Moscovei, unde avea loc un concert pro-Putin. Ei au atacat cu mitraliere automate și au incendiat clădirea și au lăsat în urmă zeci de morți și sute de răniți.

Pompierii ruși s-au luptat mai multe ore cu flăcările, care au cuprins peste 13 mii de metri pătrați. Au fost folosite inclusiv elicoptere pentru a putea opri vâlvătaia care se putea vedea de la Kremlin.

Atentatul terorist din inima Rusiei a fost revendicat de gruparea Stat Islamic. Teroriștii anunță că au la Moscova un grup uriaș de luptători care plănuiesc noi atacuri. Trupele speciale rusești au reușit să aresteze un terorist, iar ceilalți sunt în continuare căutați. Toate manifestările publice din Rusia au fost anulate în acest weekend.

În urmă cu două săptămâni, ambasada SUA din Rusia a emis o alertă de securitate pentru cetățenii americani aflați în Moscova, care erau avertizați să evite aglomerările. Un avertisment similar a fost emis și de ministerul britanic de Externe. 

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPrognoza meteo 23 martie. Alternanțe pericoloase: temperaturile cresc brusc la 18 grade
Articolul următorFotbal: România – Irlanda de Nord 1-1, în meci amical