Apar detalii șocante în cazul grefierei din Vaslui care a încercat să își pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare în biroul în care lucra, iar apoi a încercat să se spânzure. Potrivit anchetatorilor, angajata Parchetului Vaslui nu este la prima tentativă de sinucidere și ar fi încercat de mai multe ori să recurgă la gestul extrem. Din primele informații, femeia ar fi recurs la acest gest din cauza unei decepții în dragoste. Aceasta este acum în comă la spital, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire. Vă avertizăm că urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional!
Un șofer al Pachetului Vaslui a fost cel care a făcut descoperirea macabră, după ce alarma de incendiu s-a declanșat din cauza fumului care ieșea din biroul grefierei. Femeia a încercat să se spânzure după ce ar fi dat foc mai multor acte pe care le avea în lucru. Colegii din instituție au sunat imediat la 112, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri și medici.
Un șofer a oprit mașina în mijlocul traficului și s-a aruncat de pe podul de la Agigea! Sinucidere misterioasă
Femeia în vârstă de 44 de ani a fost transportată în stare critică la spital, unde în acest moment se află în comă. Medicii sunt rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire. Colegii spun că grefiera a mai încercat în trecut să se sinucidă de două ori din cauza unor iubiri neîmplinite. Surse spun că nici în prezent nu era mai fericită pentru că ar fi avut un iubit dependent de jocuri de noroc și îngropat în datorii. Pompierii iau în calcul și varianta ca incendiul să fi pornit din cauza unui țigări nestinse. Polițiștii au început o anchetă penală și continuă cercetările.