După mega-scandalul iscat odată cu punerea sub acuzare a generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, are loc o demisie la nivel înalt în conducerea serviciului. Adjunctul SRI, Cristian Bizadea, se pensionează, la doar 48 de ani. Anca Alexandrescu a vorbit de mult timp despre eventuala plecare a lui Bizadea, dar care la momentul respectiv nu se hotărâse dacă alege pensionarea la limită de vârstă.
Generalul SRI, Cristian Bizadea (48 de ani), pleacă din sistem începând cu data de 1 iunie, au declarat surse oficiale. Informația a fost confirmată de biroul de presă al Serviciului Român de Informații, care a precizat că nu este vorba de o demisie, ci de pensionare. Potrivit unor surse Realitatea Plus, Bizadea ar urma să activeze în zona de consultanță politică.
”Vă informăm că domnul Cristian Bizadea nu și-a dat demisia din SRI, ci a încetat raporturile de serviciu cu instituția noastră, prin valorificarea dreptului la pensie de serviciu, ca urmare a reducerii vârstei standard de pensionare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat”, a transmis biroul de presă al SRI.
Bizadea a fost numit adjunct în 2016 la începutul mandatului lui Eduard Helvig. Fostul șef SRI a demisionat din funcție în 3 iulie 2023. După demisie, prim-adjunctul SRI, Răzvan Ionescu, a preluat conducerea serviciului. De atunci, SRI nu are conducere civilă.
Potrivit unui articol publicat în EVZ în 2016, soția lui Cristian Bizadea a lucrat în 2015 pentru compania Tender S.A., de unde a câștigat, doar în acel an, 41.703 lei. În iunie 2015, proprietarul acestei companii, omul de afaceri Ovidiu Tender, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani.
Din declarația de avere reiese că Monica Bizadea a lucrat în funcția de contabil pentru firma lui Tender.
Cine este Cristian Bizadea
Anterior numirii în funcția de adjunct din 2016, Bizadea a ocupat poziția de șef al Cabinetului Directorului SRI.
Potrivit CV-ului oficial de pe pagina SRI, de la angajarea în Serviciu, în anul 2001, a deținut diferite funcții în Direcția Generală Contraspionaj: locțiitor al șefului Direcției, șef de departamente de analiză, operațiuni și planificare. În această calitate, a participat la operațiuni derulate în cooperare cu parteneri interni și externi ai SRI.
A coordonat și contribuit la o bună parte din procesele de transformare instituțională a SRI.
În anul 2013 a obținut titlul de doctor în sociologie la Universitatea din București, cu teza intitulată „Orientul Mijlociu Extins – o perspectivă demopolitică”.
Este lector universitar și a predat cursuri de analiză a informațiilor și analiză de risc la Universitatea din București și la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.
Citește și: Cum recruta Coldea denunțători. Un ofițer SRI în rezervă a dat totul în vileag
Este licențiat în drept al Universității „Lucian Blaga” Sibiu și are un master în comunicare și relații publice, obținut la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. Vorbește fluent limba engleză. S-a născut în anul 1976, în București. Are un copil.
Numit de Eduard Hellving într-o perioadă dificilă pentru imaginea SRI
Eduard Hellvig, într-un interviu acordat EVZ în aprilie 2016, spunea: „(…) cred că, în noua legislaţie, ar trebui ca mandatul unui astfel de director să fie limitat, de exemplu la 10 ani. Pentru că prea multă putere, întinsă pe foarte mulţi ani, poate dăuna democraţiei”. S-a comentat intens, atunci, că directorul SRI lansează un avertisment pentru un proces de reformă profundă.
Potrivit unor analize ale unor ofițeri, prima observație care trebuie făcută este aceea că prin mutările tactice făcute de Eduard Hellvig, acesta a adus la conducerea serviciului de informații oameni dintr-o altă generație, mult mai apropiată de a sa. Informațiile cuprinse mai jos provin din consultarea mai multor surse din SRI sau apropiate de domeniul informațiilor.
Două piese importante, generalii SRI Ion Grosu și Dumitru Cocoru, trecuți în rezervă, erau născuți în 1962, respectiv 1958, fiind înlocuiți cu generalul Adrian Ciocârlan și colonelul Bizadea Romeo, născuți în 1974 și 1976. Ambii au fost angajați în SRI la începutul anilor 2000, sunt absolvenții unor facultăți de profil și au studii aprofundate.
Nu discutăm de un amănunt lipsit de importanță cu atât mai mult cu cât în acest moment, pe lângă generalul-locotenent Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și generalul–locotenent Ion Voinescu, numiți în aceste funcții din 27 iulie 2005 până în prezent, din conducerea SRI mai fac parte cei doi noi numiți și Eduard Hellvig. Născut în 1974.
Numai că analiza mișcărilor din SRI produse în cursul ultimelor săptămâni nu se poate opri aici. Vorbim de un proces de reformă a structurilor de conducere? În mod cert, pentru că nu sunt mișcări lipsite de semnificație, fiind de prevăzut că vor fi urmate de schimbări similare în unitățile teritoriale ale SRI.
În 2016 s-a înregistrat o schimbare majoră, nu chiar un cutremur, ci o explozie controlată, fiind de presupus că Eduard Hellvig și-a calculat foarte bine mișcările, care par a fi o continuare a procesului de reformă inițiat de George Maior în urmă cu 11 ani.