Cel puţin 40 de palestinieni au fost ucişi ieri în lovituri aeriene israeliene în Fâşia Gaza, afirmă surse medicale locale.

Cel mai grav incident a avut loc în apropierea oraşului Khan Younis, în centrul Fâşiei, unde cel puţin 29 de civili, majoritatea femei şi copii, care se adăpostiseră în corturi, lângă o şcoală, şi-au pierdut viaţa.

Israelul a afirmat că anchetează incidentul şi că a ţintit un luptător Hamas care luase parte la atacul terorist din 7 octombrie. Forţele israeliene şi-au continuat şi asaltul asupra oraşului Gaza, din nordul Fâşiei, unde afirmă că au eliminat în ultima săptămână peste 150 de luptători ai Hamas. Gruparea teroristă a ameninţat că s-ar putea retrage de la negocierile privind o încetare a focului. O nouă rundă de două zile a avut loc în Egipt şi va fi urmată de discuţii în Qatar.

Corespondentul RRA Ion Ştiubea are detalii: ”Un factor egiptean de rang înalt a declarat ieri canalului de ştiri local Al Qahera că Israelul şi Hamasul au convenit asupra unei mari părţi a subiectelor aflate în dispută.

Pe de altă parte, canalul public al televiziunii israeliene a făcut cunoscut tot ieri că delegaţia israeliană care s-a deplasat la Cairo, sub conducerea şefului Serviciului de Securitate Generală, Ronen Bar, a discutat cu oficialităţile egiptene şi americane despre construirea unui obstacol subteran la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Egipt pentru evitarea contrabandei cu arme şi muniţii. Israelul este chiar dispus să renunţe la controlul axei Philadelphia, dacă tranzacţia pentru eliberarea ostaticilor va fi pusă în practică

Articolul precedentVOLEI: ROMÂNIA PIERDE ULTIMUL MECI DE LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE JUNIOARE
Articolul următorMINISTRUL MEDIULUI ANUNȚĂ REGLEMENTĂRI PRIVIND COTELE DE PREVENȚIE ȘI INTERVENȚIE PENTRU URȘI