Un incident neplăcut, petrecut la Kaufland în Huși, a adus în discuție o problemă tot mai frecventă legată de corectitudinea etichetării produselor ambalate. Un bărbat din localitate a cumpărat recent mai multe pachete de spată de porc fără os, iar când a ajuns acasă și-a dat seama că unul dintre acestea părea mult mai ușor decât indicau informațiile de pe ambalaj. Deși eticheta afișa o greutate de 2,9 kg, la cântărire, pachetul avea doar puțin peste 1,2 kg, rezultând o diferență de aproape 1,7 kg.
Bărbatul, care păstrase bonul fiscal, s-a întors la supermarket pentru a semnala neregula. Surprinzător, angajații magazinului au acționat rapid și i-au returnat suma de aproximativ 50 de lei achitată pe pachetul respectiv, recunoscând totodată că și ei au fost induși în eroare de furnizorul produsului ambalat.
Localnicii din Huși s-au declarat indignați, subliniind că astfel de practici pot aduce prejudicii consumatorilor, mai ales în perioada sărbătorilor, când cererea pentru produse din carne crește considerabil. „Dacă la fiecare pachet cineva te păcălește cu aproape 2 kg de carne, atunci e hoție pe față”, a spus unul dintre aceștia, subliniind că, indiferent cine este responsabil, impactul este suportat de consumatorul obișnuit.
Bărbatul din Huși și-a făcut publică experiența, dorind să atragă atenția asupra importanței verificării produselor și a păstrării bonurilor fiscale. Totodată, a menționat că supermarketul nu a avut nicio obiecție în a-i restitui banii, însă timpul pierdut și costurile de deplasare nu i-au fost compensate.
Reprezentanții Kaufland Huși au oferit recent un punct de vedere:
”Ne cerem scuze pentru situația semnalată și vă asigurăm că luăm în serios feedback-ul clienților noștri. Am verificat restul produselor din raft și nu am identificat alte diferențe de gramaj. De asemenea, am luat legătura cu furnizorul, care ne-a confirmat că este un caz izolat de etichetare greșită și că implementează măsuri suplimentare pentru a preveni astfel de situații. Depunem constant eforturi pentru a le oferi clienților o experiență cât mai plăcută la cumpărături și menținem întotdeauna o comunicare transparentă.
Echipa Kaufland.”
Sursa: Realitatea de Vaslui