Momente de panică pentru mulți dintre bârlădeni după ce, în miezul zilei, cerul s-a întunecat și asupra orașului s-au abătut rafale puternice de vânt. Din fericire, contrar aparențelor, furtuna n-a avut efecte majore și n-a produs pagube materiale.
Furtuna, însoțită de precipitații abundente, care a lovit municipiul Bârlad a durat aproximativ 30 de minute. Câteva străzi din cartierul Confecții au fost inundate pe porțiuni.
În zona Complex, un copac a fost rupt de vânt și a căzut pe carosabil.
Nu s-au produs pagube materiale și până în acest moment nu s-a semnalat vreo situație de urgență în urma vijeliei.
Județul Vaslui se află sub o atenționare de COD GALBEN de vijelii emisă de ANM, până pe 4 iulie, ora 03:00.
Mesajele prin sistemul Ro- Alert, care îi avertizau pe bârlădeni să se adăpostească, au venit însă cu o întârziere de 30 de minute de la terminarea furtunii.