Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. 

 

În data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 23.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 31 de ani, conducând un autocar înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de pașaportul biometric și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că și-a pierdut permisul de conducere valabil deținut, motiv pentru care a procurat documentul prezentat la control, prin intermediul unei reţele de socializare, la un concetăţean, ale cărui date nu le cunoaşte, plătind suma de 250 de lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentLOCKDOWN în România – Alexandru Rafila: „Încercăm să găsim o soluție pe care lumea să o accepte”
Articolul următorȘedință de Guvern | Se suplimentează bugetul alocat pentru voucherele acordate persoanelor vaccinate