Mielul de Paște, mai scump cu 30% față de anul trecut. Anul acesta vom fi nevoiți să scoatem mai mulți bani din buzunare pentru masa tradițională de Paște. Kilogramul de carne de miel din piețe va ajunge, conform fermierilor, la aproape 45 de lei. 

Masa de Paște va fi anul acesta mult mai scumpă. Confruntați cu scumpirea gazelor, energiei electrice și a furajelor, crescătorii de animale anunță deja prețuri mai mari pentru carnea de miel. Kilogramul ar putea ajunge la 45 de lei în preajma sărbătorilor pascale.

Primii miei de anul acesta au apărut deja la vânzare în unele piețe din țară, însă cumpărătorii nu se înghesuie să cumpere. De vină ar putea fi prețul care e apropie de 40 de lei kilogramul. Producătorii dau vina pe costurile tot mai mari atât la combustibil cât și la furaje. Porumbul este mult mai scump, a ajuns la 25 d elei kilogramul, este secetă şi ciobanii nu au nici unde să ducă oile pe câmp, astfel că, automat, carnea de miel va fi mai scumpă: 22 de lei kilogramul în viu și 40-45 lei tăiat. Prețul unui miel se mai stabilește și în funcție de mărimea carcasei, dar și dacă acesta este achiziționat întreg, o jumătate sau numai un sfert.

Din cauza costurilor tot mai ridicate, în România numărul mieilor sacrificați pentru masa de Paște a scăzut de la an la an. În 2021, ciobanii au dat la vânzare sub 100 de mii de animale.

Articolul precedentParlamentul a votat legea prin care produsele româneşti intră în supermarketuri
Articolul următorAgenția pentru Protecția Mediului, ANUNȚ important pentru populație – care este nivelul RADIOACTIVITĂȚII în Vaslui