Asociația „21 Decembrie 1989” organizează o manifestație, astăzi, în Piața Universității, începând cu ora 16:00, sub îndemnul „STOP PUTIN – STOP WAR”. Mai multe personalități și organizații civice și-au anunțat susținerea și participarea.

 

„Apelul nostru se adresează oamenilor conștienți de situația extremă în care se află poporul ucrainean, datorată invaziei ordonate de criminalul de război Vladimir Putin. Scopul invaziei vizează dezmembrarea Ucrainei, suprimarea independenței sale statale și divizarea Europei. Distrugerea satelor și orașelor ucrainene de către armata invadatoare rusă trebuie imediat oprită. Alungarea în pribegie a populației ucrainene ne determină să facem front comun şi ne întărește credința că Răul trebuie învins. Crimele de război sunt deja condamnate de forurile internaționale”, transmite Asociația 21 Decembrie 1989, într-un comunicat.

„Atacurile Rusiei nu îi afectează doar pe ucraineni, ci pe noi toți ca umanitate. Fiecare om cu conștiința libertății se simte atacat de invazia rusească. De aceea, nu avem altă alternativă decât să fim uniți. În acest context, e nevoie, mai mult ca niciodată, să fim solidari și vocali împotriva agresiunii, invaziei şi ororilor ruseşti”, se mai arată în comunicat.

 

„Ne dorim să-i ajutăm pe vecinii noștri aflați în mare necaz, atât pe cei rămași sub asediul rachetelor și obuzelor armatei ruse cât și pe copiii, femeile și bătrânii nevoiți să fugă peste graniță pentru a-și salva viața. Atitudinea noastră, alături de a statului român și a națiunilor ce îmbrățișează libertatea și democrația, va încuraja poporul ucrainean în efortul eroic de a respinge invazia rusească, în scopul redobândirii libertăţii”, subliniază Asociația.

„Nu putem închide ochii, nu vrem să ne închidem inimile! Veniți duminică, cu un mic cu mare, să-i sprijinim pe cei ce au acum nevoie, fiind conștienți că puteam avea soarta Ucrainei, dacă nu eram membri NATO. Asociația „21 Decembrie 1989” cheamă la un miting pentru pace și libertate, urmat de un marș de sprijin pentru poporul ucrainean”, se mai arată în comunicat.

 

Voluntarii asociației sunt implicați în efortul de ajutorare a refugiaților ucraineni, organizând acțiuni concrete de sprijin a acestora. Duminică va fi amenajat un spațiu special pentru donații în fața Teatrului Național București. Organizatorii se vor ocupa de preluarea, transportul și predarea în siguranță a ajutorului dumneavoastră, așa cum au făcut și în urmă cu două săptămâni.

„Vă așteptăm duminica aceasta, începând cu orele 16.00, în Piața Universității, la kilometrul zero al democrației și libertății, unde ne vom aduna într-un front comun împotriva Răului. De la ora 17:30 ne vom deplasa către Ambasada Federației Ruse, pe traseul Piața Romană, Piața Victoriei, Statuia Aviatorilor, Bulevardul Kiseleff.

Vom fi iar în Piața Universității, simbolul luptei anticomuniste și a libertăți românești, pentru a condamna crima rusească pe care noi am simțit-o timp de 45 de ani, ultima dată în sângerosul decembrie 1989, când ne-am plătit cu sânge Libertatea.

Mulțumim tuturor organizațiilor și personalităților care și-au anunțat deja sprijinul și participarea, dintre care enumerăm: Asociația Forumul Civic Românesc, Fundația „Ioan Bărbuș”, Fundația „Corneliu Coposu”, Federaţia „Inițiativa Timișoara”, RePatriot, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România”, mai menționează organizatorii. 

 

Manifestarea publică este autorizată de autorități.

Articolul precedentJoe Biden, invitat să viziteze Ucraina în plin război: „Ar demonstra că întreaga lume este alături de noi împotriva Rusiei”
Articolul următorRĂZBOI Rusia-Ucraina ZIUA 25 – Locuitorii din Mariopol, duși cu forța în Rusia! Zelenski: „Situaţia din acest oraș va rămâne în memorie pentru secole” – LIVE TEXT