Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani! Marea Britanie este în doliu. Oamenii s-au strâns în număr mare la Castelul Balmoral, unde suverana s-a retras în ultima vreme, potrivit realitatea.net

Regina Elisabeta a II-a a murit astăzi la vârsta de 96 de ani, după ce medicii au anunțat că „sunt îngrijorați” în legătură cu starea sa de sănătate. Regina și-a anulat toate întâlnirile din ultimele zile.

Suverana britanică, în vârstă de 96 ani, este cea mai longevivă din istoria Regatului Unit și a sărbătorit în acest an jubileul de platină, în luna iunie. Regina Elisabeta a II-a a împlinit 96 de ani în 21 aprilie.

Regina Elisabeta a II-a se afla, în aceste zile, la Castelul Balmoral din Scoția, acolo unde s-a întâlnit și cu Liz Truss acum două zile, pentru numirea acesteia în funcția de prim-ministru, o decizie fără precedent – toți prim-miniștrii anterior au avut întâlnirea oficială cu suverana la Londra, la Buckingham.

„După o evaluare mai amănunțită în această dimineață, medicii Reginei sunt îngrijorați cu privire la sănătatea majestății sale, și au recomandat ca ea să rămână sub supraveghere medicală”, a transmis Casa Regală într-un comuniat oficial.

Articolul precedentO femeie din Fedești ajuns la spital cu arsuri vechi de o săptămână, infectate. Medicii au chemat elicopterul SMURD
Articolul următorPrințul Charles va domni sub numele de Charles al III-lea, după moartea Reginei Elisabeta