Începând de luni, 30 martie, pentru punerea în aplicare a prevederilor din Ordonanța Militară nr. 4, primăria municipiului Bârlad a solicitat conducerii SC CUP SA Bârlad, demararea unei ample campanii de dezinfecție periodică a lifturilor, scărilor de bloc, altor spații comune aparținând blocurilor de locuințe, precum și de spălare și dezinfectare a tuturor aleilor și căilor de acces din toate asociațiile de proprietari de pe raza UAT Bârlad.

În total, se vor dezinfecta 1.000 de scări de bloc și zeci de alei și căi de acces.

De reținut că personlul SC CUP SA Bârlad, care va efectua lucrările de dezinfecție, va avea asupra sa, fără excepție, legitimația de serviciu, vizată de conducerea societății, va afișa, cel puțin cu o zi înainte, programul de dezinfecție pentru fiecare imobil în parte și va fi însoțit de un reprezentant al asociației în care se desfășoară acțiunea.

Articolul precedentMinisterul de Interne: se emit Ordonanța Militară 5 și 6. Arafat anunță 2109 cazuri COVID-19. Municipiul Suceava, CARANTINĂ TOTALĂ
Articolul următorBILANȚ OFICIAL LA ZI: Coronavirus – 2245 de cazuri confirmate în România!