Moartea filosofului Mihai Șora a fost anunțată, sâmbătă seara, printr-o postare pe contul acestuia de Facebook.

„Mihai Șora
7 noiembrie 1916 – 25 febriarie 2023
Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.

E frig fără tine, iubitule.”

Considerat un simbol și o sursă de inspirație pentru mișcările pro-democrație din 2017-2019, filosoful și eseistul Mihai Șora împlinise de câteva luni vârsta de 106 ani. În tinerețe, a activat în Partidul Comunist Francez, apoi în în PCR, fără a ocupa însă demnități publice importante.

După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al Învățământului, pentru scurt timp, în Guvernul Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990). Ulterior, s-a numărat printre membrii fondatori ai Grupului de Dialog Social și al Alianței Civice.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCod Portocaliu de ninsori peste zona de nord-vest a României
Articolul următorCe este mai bine să consumăm: zahăr sau miere?