Autoritățile din Vaslui au ridicat bradul de Crăciun în centrul orașului, urmând ca în zilele următoare să fie împodobit.
Primarul Vasile Pavăl a precizat că anul acesta au fost schimbate şi ornamentele care vor fi folosite la iluminatul festiv.
”Licitaţia a fost câştigată de o firmă din Cluj, care lucrează deja pentru împodobirea oraşului. Am decis ca anul acesta să schimbăm o parte din ornamentele de Crăciun şi să mergem cu iluminatul de sărbători şi în câteva zone de suburbie. Am acordat o atenţie deosebită zonei centrale, unde toţi brazii naturali vor fi ornaţi de sărbătoare şi vom împodobi un brad mare, care sper să fie pe placul copiilor, mai ales”, a mai spus Vasile Pavăl.
Iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă va fi inaugurat pe 6 decembrie, de Moș Nicolae.

Articolul precedentDocument fals depistat la controlul de frontieră
Articolul următorDaruri pentru 100 de copii de Moș Nicolae