Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. 

În data de 21 octombrie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, B.S., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 61 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o remorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în R. Moldova.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat  un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile „B”, „C”,”D”, „BE”,”CE” şi „DE”.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are un permis de conducere valabil pentru aceleași categorii eliberat de către autoritățile din România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentA început sezonul incendiilor provocate de coșurile de fum. Recomandările pompierilor
Articolul următorRESTRICȚII DE TRAFIC ÎN UNGARIA! Camioanele nu pot intra în țara vecină timp de 24 de ore. Când intră în vigoare interdicția