România a mai câștigat un loc în topurile negative din Europa. De această dată, este vorba despre abuzul de antibiotice foarte puternice pentru organism, administrate după ureche. Medicii trag un semnal de alarmă despre acest obicei. De cele mai multe ori, pacienții care își fac rău singuri după auto-medicație ajung tot la specialiști pentru tratament. 

 

România este pe locul 3 în țările europene în ceea ce privește consumul de antibiotice. Medicii atrag atenția cu privire la abuzul de antibiotice, dar și asupra modului de administrare. Asta pentru că, de cele mai multe ori, un astfel de tratament vine la pachet cu o rezistență ridicată în cazul unor infecții care vor fi mai greu de tratat.

„Ar trebui să indicăm țintit tratamentul antibiotic. Febra nu este niciodată egal necesar de antibiotic, virozele nu se tratează cu antibiotice. 80% din patologia infantilă este infecție virală”, a afirmat Maria Cerbu, medic infecționist.

 

În cazul unei infecții severe, se poate ajunge chiar și la un tratament alcătuit din 3 sau chiar 4 antibiotice, din ce în ce mai puternice, din cauza rezistenței dobândită în timp. Specialiștii atrag atenția că un astfel de tratament trebuie urmat în urma unei expertize medicale și nicidecum după ureche.

„Sunt situații critice când escaladând această terapie după ureche, după ce spune un vecin, un prieten, sau a ceea ce am citit pe facebook, ajungem să constatăm că nu mai sunt eficiente acolo unde sunt necesare aceste antibiotice”, a declarat Nicoleta Bertici, medic primar pneumolog.

 

Cele mai recente studii arată că pacienții cu o rezistență ridicată din cauza consumului de antibiotice sunt mult mai expuși la complicații majore atunci când capătă o infecție. 

Articolul precedentMoțiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode: „Siguranță și încredere sau debandadă și furt?” – Dezbateri în Camera Deputaților
Articolul următorA fost publicat ghidul revizuit pentru investiţiile în infrastructura energetică. Ce activități sunt eligibile