Aseară, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale echipate cu module pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, la un accident rutier produs între localitățile Popeni și Bursuci. La intervenție a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.

La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două victime neîncarcerate, aflate într-un autoturism căzut într-o râpă, la o distanță de aproximativ 30 metri față de șosea. Victimele, un copil in vârstă de 10 ani și un bărbat în vârstă de 22 ani, au fost aduse la ambulanțe, evaluate, iar după acordarea primului ajutor medical, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, acestea fiind diagnosticate cu politraumatisme produse în urma unui accident rutier.

Autoturismul nu prezenta scurgeri de combustibil, iar drumul nu a fost blocat.
Cauzele producerii accidentului sunt cercetate de polițiști.

Imagine

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 102. Românii, lăsați fără parade
Articolul următorVasluian săltat de polițiști! A fost depistat la volan băut și fără permis