Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu trei autospeciale și echipaje specializate, la un accident rutier produs pe raza localității Simila (DE 581), comuna Zorleni. La fața locului a intervenit și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane, între care și trei copii cu vârste cuprinse între nouă și doisprezece ani.
La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două autoturisme avariate unul dintre aceste fiind aruncat în parapetul de protecție de pe marginea drumului. Una dintre persoane era blocată într-unul dintre autoturisme. Concomitent cu operațiunea de deblocare a unuia dintre pasageri, alte trei persoane implicate în accident au fost evaluate și au primit îngrijirile medicale necesare.
După deblocarea victimei, aceasta a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, femeia suferind multiple contuzii în urma unui accident rutier.
Celelalte persoane au refuzat transportul la spital.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.
Sursa: Realitatea de Vaslui