Acțiunile de deszăpezire a străzilor din municipiu au continuat și în timpul zilei de astăzi, fără încetare, din dispoziția Primarului Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș.
Utilajele SC CUP SA Bârlad au fost prezente, până la această oră, conform evidenței societății, pe aproape 80% din arterele din localitate. S-a intervenit cu un număr de cinci sărărițe, șase buldoexcavatoare cu lamă, un tractoraș cu lamă pentru trotuare și două autogredere. Însă, din cauza cantității foarte mari de zăpadă căzute, circulația se desfășoară în continuare în condiții de iarnă. Din nou au fost semnalate și constatate situații în care accesul utilajelor de deszăpezire a fost îngreunat de mai multe autoturisme staționate neregulamentar pe carosabil. În intervalul orar 14.00-16.00, șoferilor de pe utilajele de deszăpezire li s-a acordat o pauză de odihnă, pentru ca după ora 16.00 ei să își reia activitatea.
Primarul Dumitru Boroș, atrage atenția că, atât proprietarii de apartamente din localitate (de la etajele superioare), cât și agenții economici, potrivit prevederilor Hotărârii de Consiliu Local nr. 22/2002, art. 1, lit. (n, (o și (p au obligația de a îndepărta țurțurii de gheață de la aticul blocurilor, precum și zăpada și gheața de pe trotuare. Tot astăzi, de la nivelul Serviciului de Gospodărire au fost emise nouă somații către agenții economici care nu au respectat prevederile hotărârii menționate, punându-li-se în vedere că nerespectarea obligațiilor ce le revin se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 lei și 2.000 lei. Totodată, au fost transmise și atenționări către toate asociațiile de proprietari din municipiu, unde deja au fost semnalate probleme în privința țurțurilor, proprietarii de apartamente de la etajele superioare fiind informați că, în cazul producerii unor accidente sau avarii ale unor bunuri, ei sunt direct răspunzători.
De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență atenționează că va acorda sprijin asociațiilor de proprietari pentru îndepărtarea țurțurilor doar acolo unde accesul autoscării din dotare se va putea face fără riscuri, respectiv autoturismele vor fi îndepărtate din zona de acțiune iar condițiile de trafic pietonal vor permite acest lucru. Urmare a căderilor abundente de zăpadă și scăderii temperaturilor, același serviciu a acordat asistență mai multor persoane fără adăpost, în prezent numărul persoanelor îndrumate și găzduite aici fiind de 22. La începutul acestei săptămâni adăpostul a înregistrat cel mai mare număr de persoane găzduite peste noapte, respectiv 35.
„Reluăm apelul la cetățenii orașului să faciliteze accesul utilajelor, atât pe străzile mai puțin circulate din unele cartiere, cât mai ales pe aleile dintre blocuri. Dacă utilajele pot pătrunde, înseamnă că putem degaja și parcările, însă trebuie să contribuim cu toții, în special cei care deținem autoturisme. Îndepărtarea zăpezii din fața proprietății, a blocului sau a magazinului este o obligație legală, dar mai mult morală”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
În caz de situații mai deosebite cetățenii sunt în continuare încurajați să le semnaleze imediat la numărul 0235.411.760.