Astăzi, 15 martie 2023, la sala de sedințe a cinematografului Victoria, din municipiul Bârlad, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au răspuns invitației lansate de o asociație de binefacere și au desfășurat activități de informativ-preventive, la care au participat 45 de adulți și 12 elevi.

În cadrul activității s-a pus accent pe importanța protejării familiei, fiind prezentate cazuri întâlnite în practică, condițiile care au favorizat comiterea infracțiunilor, inclusiv efectele negative pe care violența domestică le are asupra dezvoltării copilului.

Totodată, au fost prezentate cauzele generatoare de apariție a infracțiunilor de violență domestică, tipurile de violență care cad sub incidența acestu tip de  infracțiune, pașii pe care victima trebuie sa îi urmeze, precum și drepturile acesteia, fiind aduse la cunoștință și reglementările legale privind emiterea ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu și modalitățile de sesizare.

Persoanelor prezente la activitate le-au fost transmise recomandări preventive referitoare circulația pe drumurile publice (pentru toate categoriile de participanți la trafic), precum și aspecte privind normele legale în vigoare.

Prezentările structurilor de poliție au vizat și creșterea gradului de conștientizare a minorilor cu privire la formele de manifestare și modalități de prevenire a fraudelor online, respectiv impactul pe care mediul online și, totodată, eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying) care pot apărea în unitățile de învățământ.

În acest context, prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în incinta unităţilor de învăţământ şi zona adiacentă, absenteismul și abandonul școlar (primii pași spre delincvența juvenilă), constituie o preocupare prioritară la nivelul instituţiilor statului român având atribuţii legale în domeniu, autorităţi centrale şi locale, poliţie şi jandarmerie, situaţii de urgenţă, toate urmărind prin demersurile lor să vină în sprijinul şcolii, părinţilor şi elevilor.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentPagubă însemnată pentru o familie din Bursuci: un incendiu a mistuit un garaj, un autoturism și mai multe unelte
Articolul următorRepublica Moldova va avea un nou model de paşaport. Ce SCHIMBĂRI vor avea loc