Peste 115 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 48 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost derulate activități, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 250 de persoane, 30 mijloace de transport persoane și peste 87 de obiective/locații de interes și societăți comerciale.

De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aplicate pentru nerespectarea măsurilor de carantină, în valoare de 4.000 lei.

Vă amintim de TELVERDE – 0800 800 165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentMașină înmatriculată în Botoșani, condusă de un șofer din Neamț, oprită în trafic la Vaslui. Ce au descoperit poliștii
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Dorin Iacob: Sunt aproape convins că Ludovic Orban s-a referit la șeful SPP Lucian Pahonțu