Elevii de gimnaziu și liceu nu vor mai primi note la sport, muzică și desen. Ei vor primi în schimb calificative, iar Ministrul Educației se așteaptă ca elevii să participe mai des la ore dacă scapă de presiunea notelor. 

Ministrul Sorin Cîmpeanu a explicat că elevii vor primi calificative precum Foarte bine, Bine, Suficient și Insuficient în loc de notele clasice.

Decizia vine după ce au fost analizate mediile din școli, cu mențiunea că există foarte multe unități de învățământ în care există numai medii de 10.

Doar cei din învățământul vocațional și de la clasele cu profil sportiv vor continua să primească note de la 1 la 10. 

„Peste 96% dintre elevi au medii anuale de 9.00, 9.50 și 10.00, iar aproape 90% au media anuală 10.00 la disciplina Educație Fizică. La Educație Muzicală și Educație Plastică cca. 93% dintre elevi au medii anuale de 9.00, 9.50 și 10.00.

Din 192.843 de medii analizate, 162.052 sunt medii generale/anuale de 10.00!
 
Am participat la o dezbatere constructiva cu reprezentanți ai sindicatelor din invatamantul preuniversitar si profesori de educatie fizica, întâlnire în cadrul căreia am prezentat o sinteză realizată prin agregarea unor seturi de date din SIIIR (Sistemul Integrat Informatic al Învățământului din România). Studiul a fost realizat la nivel național, pe o eșantionare reprezentativă (220 școli din toate județele; 64.281 de elevi/min 4 școli/județ, cu o distribuție echilibrată între mediile de rezidență: urban – rural).
 
Sunt foarte multe școli în care nu există nici măcar o medie diferită de 10.00 la aceste discipline (37 școli din eșantionul de 220 școli).
 
Practic, situația reală ne arată că mediile sunt distribuite pe 4 paliere, 10.00, 9.50, 9.00 și mai puțin de 9.00.
Fundamentat pe această situație reală, propunerea este de acordare a calificativelor pe 4 paliere: Foarte bine/Bine/Suficient/Insuficient. Pentru invatamantul vocațional/clase cu profil sportiv se va pastra sistemul de notare de la 1 la zece, lucru deja precizat in proiectul legii.
 
Ne exprimăm convingerea că acest sistem de evaluare, care ia în considerare realitățile din sistemul de învățământ romanesc, va încuraja participarea elevilor la aceste discipline, fără a simți presiunea notei. În plus, precizăm că numărul de ore alocat săptămânal acestor discipline NU va fi diminuat, existând posibilitatea de creștere prin noile planuri cadru care vor fi aplicate începând cu septembrie 2023″, a afirmat Sorin Cîmpeanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPetre Daea: „România are destulă mâncare. Nu vom ajunge să consumăm lăcuste și gândaci”
Articolul următorȘase luni de la izbucnirea războiului în Ucraina (VIDEO)