Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat la sfârșitul săptămânii trecute zeci de sancțiuni unor agenți economici, prinși cu numeroase nereguli.

La cei 85 de agenți economici verificați, polițiștii vasluieni au aplicat 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 90.000 lei.

De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni (2 de evaziune fiscală, 1 infracțiune de fals și 1 de uz de fals), iar valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării (țigarete, carne, legume, produse de panificație, produse alimentare, băuturi alcoolice, accesorii îmbrăcăminte, sume de bani confiscate) este de peste 3.200 lei.

Acțiunile de acest gen urmăresc prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum și stabilirea originii produselor comercializate, în special a celor din carne, a lactatelor, a ouălor și a legumelor/fructelor și a modului de manipulare al acestora, urmărindu-se astfel prevenirea unor abateri care pot dăuna sănătății populației.

În perioada sărbătorilor pascale, polițiștii cu atribuții pe această linie vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.

Articolul precedentPalatul Copiilor Vaslui, locul 1 la ”Interferențe culturale în context european”
Articolul următorVasluian arestat pentru furt de combustibil