Este Săptămânii Patimilor, perioada din an în care ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului. În această săptămână, fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar și adânc. Astăzi, Alexandra Păcuraru, realizatorul emisiunii „România Suverană” vine cu un mesaj pentru toți românii.

„Noi creștinii ortodocși suntem acum în cea mai sfânta săptămâna a anului calendaristic. Asta presupune o stare de rugăciune si de recunoștință față de jertfa Mântuitorului nostru. Tocmai de aceea, pentru că mă consider un creștin practicant, nu vreau să fiu contondentă sau să răspund într un mod neadecvat perioadei sfinte pe care o parcurgem.

Noi știm ca Hristos ne învață să iubim, nu să urâm pe nimen. Știm, de asemenea că între bisericile creștine, catolicii si greco-catolicii ne sunt cei mai apropiați, ca doctrină. Și ei o iubesc și o cinstesc pe Maica Domnului, deopotrivă cu toți Sfinții, dar în același timp cunoaștem și faptul că sunt și lucruri care ne despart. Cum ar fi spre exemplu data sărbătoririi Sfintelor Paști.

Cei doi domni intelectuali, Papahagi și Baconschi, cam seculari și progresiști în gândire, după umila-mi părere, au pornit, tam-nesam,  o discuție despre unificarea sărbătorii zilei de Paști, pentru cele doua Biserici, Catolică și Ortodoxă. Pana la urma, nu ar fi un lucru rău pe fond, căci Dumnezeu ne vrea împreuna, nu despărțiți.

Dar cred ca este o discuție mai larga, pe care numai Biserica, în întregul ei, prin Sfântul Sinod o poate rezolva, nu politrucii de carton și intelectualii spilcuiți în mrejele băsismului dâmbovițean. Să lăsam Biserica prin ierarhii ei, îndrituiți, să analizeze astfel de probleme, să le rezolve in spiritul învățăturii lui Hristos si a Sinoadelor ecumenice. 

Nu am nimic nici cu frații catolici sau de alte confesiuni creștine, care celebrează Paștele zilele acestea, le urez sărbători pascale binecuvântate,” a spus Alexandra Păcuraru.

Articolul precedentSchimbare majoră la YouTube – Noua facilitate pe care o oferă platforma
Articolul următorSăptămâna Patimilor. Ce este bine să mâncăm în Săptămâna Mare