Ambasadorul Belarus în România, Andrei Grinkevich, este invitat special al Simpozionului Internațional de Arheologie Didactică, organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), cu prilejul marcării a 50 de ani de activitate.

Alături de înaltul oaspete vor mai fi prezenți profesori din mediul academic, dar și Jacques Uberti, atașatul cultural al Ambasadei Franței la București.

Ministerul Educației va fi reprezentat la acest eveniment de înaltă ținută de secretarul de stat Ionel Florian Lixandru.

”Gândit încă de anul trecut, acest simpozion îşi propune să aducă la aceeaşi masă specialişti care să discute deschis despre metode, tehnici de predare din trecut pe care le-am lăsat deoparte, fiindcă ni s-a părut că nu mai sunt de actualitate şi trebuie să împrumutăm altele noi. Am spus de multe ori, sunt multe lucruri de schimbat, dar sunt şi multe lucruri de păstrat şi despre ele vrem să discutăm în cadrul simpozionului. Şi-au confirmat prezenţa la acţiunea noastră Excelenţa sa ambasadorul Belarusului, Andrei Grinkevich, ataşatul cultural al Ambasadei Franţei la Bucureşti şi un diplomat din partea Ambasadei Federaţiei Ruse. De asemenea, avem un număr important de reprezentanţi ai mediului academic, de la Universitatea ‘Al. I. Cuza’ din Iaşi, Universitatea Bucureşti, Universitatea ‘Dunărea de Jos’ Galaţi, Academia de Studii Economice Bucureşti, precum şi două delegaţii de parteneri din Republica Moldova, de la Anenii Noi şi Cahul”, a spus Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Arheologia didactică este un concept novator, pe care l-am inventat pentru a răspunde unei nevoi intense de recuperare a ceea ce s-a pierdut și de reintroducere în circuitul valorilor spirituale, cu focalizare pe cele didactice, a unor idei, metode, procedee și proceduri, a unor aplicații care au fost multe pre repede și pe nedrept date uitării.

Evenimentul este programat vineri, 16 noiembrie, de la ora 10 și va fi găzduit de Sala Mare a Consiliului Județean Vaslui.

Articolul precedentUn șofer din Bârlad a accidentat un bărbat pe o trecere de pietoni din județul Buzău
Articolul următorArestați preventiv pentru infracțiunea de furt