Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a întețit simțitor ritmul de plată a dosarelor de daună depuse de păgubiții City Insurance (aproape în totalitate șoferi loviți de asigurați RCA ai fostului lider de piață) și a ajuns , la finalul lui 2021, la un total de 3.821 de dosare avizate pentru plată, cu o valoare totală de 22,5 milioane de lei. Florin Pandele, vicepreședintele COTAR, organizație ai cărei membri (firme de transport și service-uri) adună circa un sfert din totalul cererilor de daună de la FGA, spune că este pentru prima dată când din zona pieței sau a supravegherii vede motive de satisfacție, deși activează în industria adiacentă asigurărilor de peste 15 ani. 

Conform ultimelor date, la FGA se înregistraseră circa 60.000 de cereri de plată, ceea ce înseamnă că până acum s-au rezolvat aproximativ 6,6% din total (3.821 de dosare în valoare de 22,5 milioane de euro, conform datelor ASF). Oricum ar fi interpretat acest procent, trebuie amintit că el este posibil doar datorită unei modificări de legislație venite imediat după falimentul City Insurance. Fără această modificare, până acum nici măcar un singur dosar nu ar fi putut intra la plată, iar păgubiții ar fi trebuit să aștepte încă cel puțin până în primăvara lui 2022, în varianta ultra-optimistă. 

Această modificare ce își dovedește acum utilitatea presupune, așa cum nota Economica atunci când proiectul a fost lansat, că plățile pot începe la 60 de zile după ce decizia ASF de a ridica licența unei companii (în acest caz City Insurance) este publicată în Monitorul Oficial ci nu abia când falimentul este statuat definitiv de instanță, așa cum a fost la celelelate falimente de până acum.

 

Amintim că  instanța nici măcar nu a deschis procedura în primul termen, acest lucru fiind așteptat să se întâmple abia pe 12 ianuarie, când e fixat cel de-al doilea termen din dosarul de faliment.  În aceste condiții, merită subliniat și că denunțarea automată a polițelor City Insurance nu va mai avea sens, în condițiile în care termenul legal pentru această procedură, adică 90 de zile de la deschiderea falimentului, va fi  la șase luni după ridicarea licenței, când deja majoritatea contractelor vor fi expirat.

Florin Pandele, vicepreședinte COTAR: Dacă ar trebui să dau o notă FGA, i-aș da nota 9, într-o piață de asigurări a repetenților… În 2022 trebuie continuată curățenia din piața de asigurări începută anul trecut… Cei 10 milioane de plătitori de asigurări trebuie să își recapete încrederea!

 

Anunț important pentru toți șoferii loviți de falimentul City Insurance: FGA plătește daune pe repede înainte! Pandele, COTAR: E primul motiv de satisfacție, după ani de dezamăgiri. Curățenia trebuie să continue!

Conform ultimelor date, la FGA se înregistraseră circa 60.000 de cereri de plată, ceea ce înseamnă că până acum s-au rezolvat aproximativ 6,6% din total (3.821 de dosare în valoare de 22,5 milioane de euro, conform datelor ASF). Oricum ar fi interpretat acest procent, trebuie amintit că el este posibil doar datorită unei modificări de legislație venite imediat după falimentul City Insurance. Fără această modificare, până acum nici măcar un singur dosar nu ar fi putut intra la plată, iar păgubiții ar fi trebuit să aștepte încă cel puțin până în primăvara lui 2022, în varianta ultra-optimistă.

Această modificare ce își dovedește acum utilitatea presupune, așa cum nota Economica atunci când proiectul a fost lansat, că plățile pot începe la 60 de zile după ce decizia ASF de a ridica licența unei companii (în acest caz City Insurance) este publicată în Monitorul Oficial ci nu abia când falimentul este statuat definitiv de instanță, așa cum a fost la celelelate falimente de până acum.

Amintim că  instanța nici măcar nu a deschis procedura în primul termen, acest lucru fiind așteptat să se întâmple abia pe 12 ianuarie, când e fixat cel de-al doilea termen din dosarul de faliment.  În aceste condiții, merită subliniat și că denunțarea automată a polițelor City Insurance nu va mai avea sens, în condițiile în care termenul legal pentru această procedură, adică 90 de zile de la deschiderea falimentului, va fi  la șase luni după ridicarea licenței, când deja majoritatea contractelor vor fi expirat.
AICI detalii despre dosarul de faliment și  despre importanța momentului în care el va fi declarat,  inclusiv despre numele aflate pe lista scurtă a posibililor lichidatori
AICI despre ce aveți de făcut dacă sunteți unul dintre păgubiții City Insurance, adică fie șofer cu mașina lovită de un asigurat RCA al City fie asigurat al City Insurance

 

Florin Pandele, vicepreședinte COTAR: Dacă ar trebui să dau o notă FGA, i-aș da nota 9, într-o piață de asigurări a repetenților… În 2022 trebuie continuată curățenia din piața de asigurări începută anul trecut… Cei 10 milioane de plătitori de asigurări trebuie să își recapete încrederea!

COTAR este una dintre cele mai mari organizații ale firmelor de transport din România, fiind cunoscută pentru tenacitatea cu care și-a apărat interesele, inclusiv în stradă și inclusiv în dispute cu asigurători sau cu autoritățile, atunci când au considerat că prețurile cresc nejustificat sau că asigurătorii nu își respectă obligațiile de plată. Florin Pandele(foto), vicepreședinte al COTAR, este proprietarul grupului de service-uri Autocar(el însuși cu peste 1.000 de dosare depuse la FGA) și cel mai vocal personaj din domeniu în conflictele îndelungi cu firmele de asigurare și cu autoritățile, din motivele enumerate mai sus. COTAR, care are și mii de service-uri membre, susține că a depus circa 15.000 de cereri de plată la FGA, ceea ce ar însemna circa 25% din total, un procent mai mult decât relevant.  Acesta este contextul în care am solicitat o declarație vicepreședintelui organizației, Florin Pandele. O redăm mai jos, integral:

” În ultimii ani, piața de asigurări nu mi-a oferit niciun motiv de satisfacție și nici vreo dovadă de etică sau profesionalism, cu două excepții notabile: prima este modul în care FGA a reușit să gestioneze până în prezent extrem de complicatul faliment a societății City Insurance. Am avut nenumărate puncte de vedere diametral opuse cu FGA dar, recunosc, am avut niște parteneri de discuții bine pregătiți și orientați cu adevărat către soluționarea problemelor consumatorilor. Dacă ar trebui să dau o notă FGA-ului pentru activitatea de până acum, i-aș da nota 9, într-o piață de asigurări a repetenților.

Dacă FGA își va păstra buna direcție pe care se află în prezent, va spăla mult din imaginea hidoasă a pieței de asigurări din România. În al doilea rând, măsurile luate de președintele ASF în cursul anului trecut au reprezentat o altă surpriză plăcută si neașteptată . Subliniez – Președintele ASF – întrucât restul consiliului ASF reprezintă pentru toată lumea simbolul pasivității și neputintei care au făcut posibile dezastre financiare cum este cel al City Insurance și a altui asigurător care, din păcate, are probleme și mai grave și o cotă importantă în piața RCA. Președintele ASF a făcut notă discordantă  și a început asanarea pieței de asigurări, iar noi considerăm că ar trebui să o continue în același fel, cu același curaj și aceeași bună-credință manifestată până acum. Așteptăm publicarea rezultatelor auditului BSR al pieței de asigurări pentru a afla adevărata soliditate financiară a pieței de asigurări din România. Reamintesc faptul că astăzi, la nivelul COTAR sunt aproximativ 15.000 de dosare de daună scadente și neachitate înca de către FGA, dar suntem optimiști că acestea se vor rezolva în decursul acestui an . Piața de asigurări din România este foarte departe de așteptările consumatorilor, dar poate fi disciplinată prin măsuri ferme cu toleranță zero pentru cei ce încalcă legea. Din păcate, astfel de măsuri au lipsit cu desăvârșire până la instalarea în funcție a domnului Nicu Marcu. Concluzia este simplă: În 2022 trebuie continuată curățenia din piața de asigurări începută anul trecut. Cei 10.000.000 de Romani platitori de polițe de asigurare trebuie sa își recapete încrederea in piața de asigurari și mai ales in ASF!”

Citește continuarea

Articolul precedentBilanț coronavirus 4 ianuarie: 3.900 cazuri noi și 52 decese
Articolul următorSe pregătesc noi RESTRICȚII dure: Semnalul că vom intra într-un lockdown parțial – Ce măsuri urgente se iau după recordul de infectări înregistrat