Astăzi, la Vaslui are loc festivitatea de deschidere a Concursului Național de chimie ”Petru Poni”, considerat Mica Olimpiadă.

Evenimentul are loc în amfiteatrul Liceului ”Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui.

Concursul se află la cea de-a zecea ediție și se bucură de prezența a 134 de elevi și 33 de cadre didactice din toată țara. Dintre elevii participanți, 10 sunt din județul Vaslui.

“Ne bucurăm să fim gazda unui concurs atât de frumos și de important dedicat elevilor de liceu de la filiera tehnologică, pentru ei fiind practic echivalentul Olimpiadei de Chimie. Vineri va avea loc proba teoretică, iar sâmbătă este programată cea practică. Le urăm tuturor mult succes și ședere plăcută la noi în oraș“, a spus Irina Dumitrașcu, inspector școlar de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, instituție care se ocupă de organizarea concursului, alături de Primăria Vaslui.

Președintele comisiei este conf. univ. dr. Ștefan Tomas de la Universitatea Politehnică București, aflat pentru a doua oară la Vaslui.

Copiii vor avea parte de vizitarea unor obiective din municipiile Vaslui și Bârlad, festivitatea de premiere fiind programată duminică, ora 9, în Amfiteatrul LMK Vaslui.

GALERIE FOTO

 

Articolul precedentO țigară, la un pas să declanșeze un incendiu de proporții la o terasă din Bârlad
Articolul următorZilele Școlii ”Constantin Parfene” Vaslui