Ministrul de Externe – Bogdan Aurescu a avut o discuție cu omologul său austriac la Bruxelles. Întrevederea a fost cerută de partea austriacă, fiind prima după veto-ul impus de Viena pentru respingerea intrării României în Schengen.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 12 decembrie 2022, la Bruxelles, o întrevedere cu ministrul federal pentru afaceri europene și internaționale al Austriei Alexander Schallenberg, în marja participării la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, la solicitarea părții austriece, anunță MAE.

În cadrul întrevederii, România a cerut Austriei să-și reconsidere poziția față de admiterea Româneii în Schengen, în timp ce Austria a transmis că așteaptă noi propuneri privind migrația și regimul de azil. 

 

Subiectul discuției a vizat aderarea României la spațiul Schengen, în urma votului negativ exprimat de Austria în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022.

În cadrul întrevederii bilaterale, care a fost precedată și de alte contacte între cei doi miniștri în cursul aceleiași zilei, precum și de o discuție telefonică în urmă cu două zile, ministrul Aurescu a reiterat, detaliat, poziția părții române referitoare la votul negativ al Austriei cu privire la Decizia de aderare a României la spațiul Schengen (a se vedea comunicatul MAE din 8 decembrie: http://www.mae.ro/node/60542 )

 

A subliniat necesitatea găsirii unei soluții constructive de deblocare a situației având în vedere că cetățenii români sunt îndreptățiți pe deplin să beneficieze de drepturile apartenenței la spațiul Schengen.

Ministrul român de externe a arătat, din nou, că susținerile părții austriece referitoare la o posibilă implicare a României în generarea fluxului de migrație ilegală către Austria, pe ruta Balcanilor de Vest, pe care România nu se află, nu corespund în niciun fel cu statisticile și evaluările agențiilor europene – Frontex, Europol și Agenția Uniunii Europene pentru Azil – precum și cu rapoartele vizitelor recente de evaluare realizate în perspectiva deciziei de aderare la Schengen care au formulat aprecieri foarte pozitive cât se poate de clare la adresa modului în care România gestionează situația migrației ilegale.

Demnitarul român a evidențiat că România a exprimat deschidere pentru preocupările Austriei privind creșterea migrației ilegale și a avansat propuneri de sprijin și cooperare, prin intermediul Ministerului de Interne în plan bilateral, cât și la nivel european pentru adoptarea unor măsuri concrete. Aderarea la Schengen nu poate fi însă conectată artificial cu alte dosare de care România nu este responsabilă.

A arătat că România a acționat cu deschidere și transparență în relația cu toți partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a țării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experții UE și ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie și noiembrie 2022.

 

Totodată, a reiterat dezacordul ferm față de acuzațiile lipsite de temei cu privire la așa-zise presiuni sau rele tratamente aplicate firmelor austriece din România.

Ministrul român de externe a arătat că România va utiliza toate căile disponibile de deblocare a situației create prin respingerea Deciziei privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România și că este necesară din partea Austriei adoptarea unei atitudini constructive și îndreptate spre cooperare și reconsiderarea poziției sale, pentru depășirea impasului creat prin votul exprimat în Consiliul JAI din 8 decembrie 2022.

Partea austriacă a reiterat așteptările sale din partea Comisiei Europene, a agreat faptul că Planul de lucru propus deja de aceasta privind gestionarea migrației pe ruta Balcanilor de Vest este un prim pas în direcția răspunsului la îngrijorările sale și a susținut importanța scăderii globale a numărului de migranți care ajung în Austria. A arătat că așteaptă noi propuneri din partea Comisiei Europene.

Cei doi miniștri au convenit să continue să rămână în contact.

Discuțiile dintre părțile română și austriacă sunt primele după decizia impusă de Austria la Consiliul JAI din 8 decembrie, când a refuzat admiterea țării noastre la Spațiul Schengen.

De asemenea, au loc și înaintea Consiliului European de joi de la Bruxelles, unde Klaus Iohannis a anunțat că va prezenta un plan pentru aderarea României la Schengen.

Șeful statului a anunțat că miercuri, în marja summit-urilor UE – ASEAN și Consiliului European de la Bruxelles, va prezenta “două-trei acțiuni” pe care le va iniția pentru a obține progrese privind aderarea României la spațiul Schengen.

“Este evident că trebuie continuat pe toate căile posibile pentru a găsi o soluție – diplomatică, evident – la această problemă. Care sunt concret pașii pe care îi vom întreprinde, vom discuta pe parcurs. Astăzi nu o să vă dau nimic concret, dar miercuri probabil că o să vă prezint două-trei acțiuni pe care le voi iniția pentru a putea progresa pe acest dosar Schengen“, a declarat, luni seară, Iohannis, în cadrul declaraţiei de presă comune de la Palatul Cotroceni cu președintele Elveției, Ignazio Cassis, aflat în vizită oficială în România.

Iohannis participă miercuri la primul summit din istorie dintre liderii UE și liderii statelor membre ale ASEAN pentru a marca 45 de ani de relații diplomatice, iar joi la summitul de iarnă al Consiliului European. La Consiliul European sunt prezenți liderii celor 27 de state membre ale UE, inclusiv și cancelarul austriac Karl Nehammer.

 
 
Articolul precedentSărbătoare 13 decembrie – Cruce cu negru în calendarul ortodox – Puțină lume știe importanța acestei zile deosebite
Articolul următorInflația a urcat la 16,8% în România, în noiembrie – Românii resimt prețurile din ce în ce mai mari