Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean român în vârstă de 24 de ani, care conducea un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Bulgaria.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezilor efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentate la control pentru autoturismul în cauză, s-au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că documentele nu îndeplinesc condiţiile de fomă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
Sursa: Realitatea de Vaslui