Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care fusese introdus în bazele de date ca fiind furat din Franța, în urmă cu câteva ore.

În ziua de 08 octombrie a.c., în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, C.G., cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 35 de ani, care conducea un autoturism marca Audi Q8, an de fabricație 2019, înmatriculat în Franța.

 Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză,  s-au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța, în aceeaşi zi.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că proprietarul de drept este o firmă de leasing din Franța și că nu avea cunoștință despre faptul că nu are dreptul să părăsească teritoriul U.E. cu maşina.  

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 380.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentMiron Mitrea: Orban, eficientizează DSPurile, nu noi angajări!
Articolul următorPărinţii ar putea beneficia de zile libere plătite în perioadele în care copiii lor învață online